Fără categorie

Respir

Poezia e fereastra mea. O deschid și respir.  Aer proaspăt și veșnicie. La limita imposibilului.

Mă uit în ochii ei și îmi văd începutul inimii, care înflorește. Iubește și simte. Prin cuvânt. Sau mai bine zis, dincolo de cuvânt… Acolo este taina. Acolo se spune ce nu se poate spune. Acolo se simte ce nu se poate simți. Acolo e frumusețea în toată plinătatea ei. 

Îți închipui ?, uneori văd cuvintele care ies din timp și se transformă în păsări ce zboară în albastrul infinit al cerului. Ce nebune și frumoase sunt atunci. Vreau să le prind și să le așez pe albul din foaie.  Să le scriu cu vârful sufletului. Să le scurg în pahar și să le beau până la ultima picătură. 

cuvintele mele sunt anonime
și eu odată cu ele
călătorim prin timp
și căutăm răspunsuri
la adevăruri demult știute
 
poate într-o zi
ne vom bucura împreună
de picătura de rouă
de la începutul
firului de iarbă
 
nu sunt poet
sunt doar 
o poezie
 
în fond
nimic nou
sub soare

doar un vers alb
care vrea să fie
vi
ață
dintre tu și eu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s