Cugetări

Oglindirea duhovnicească a florilor

Ce-mi povestiți, de această dată, florilor?

Felurite sunteți, precum oamenii dintotdeauna. Vă rodește pământul, dar vă călăuzește înălțimea cerului. Între cer și pământ nu-i decât simplitatea și frumusețea voastră. Năzuința firească spre lumină. Nimic mai mult. Creșteți cu rădăcinile în cer. De acolo ne-ați fost trimise spre a cunoaște curăția lăuntrică și munca duhovnicească. Această muncă, ca formă de întoarcere la Omul din noi.

Sunteți și voi, precum omul, condamnate la libertate, vorba lui Sartre. O libertate în duh. Libertatea florii și libertatea omului. Atât de împreună, atât de privitoare la același cer.

Puteți comunica cu fiecare. Prin statură, prin culoare, prin parfum, prin simetriile sau haosul potrivit al petalelor. Mesajele voastre se decriptează datorită simplității. Cea, pe care o înțelege oricine.

Discrete, tăcute, delicate, diafane, triste, vesele, radiante, misterioase, mlădioase. De grădină, de câmp, de munte, de colț. De la scăldătoarea nou-născutului până la pâmântul molcom al unui proaspăt mormânt. Din simțirea poetului pănă-n cărțile Părinților Bisericii și ale Sfinților.

Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie că „Toată lumea cea gândită (duhovnicească) tainic se înfăţişează, prin simbolice asemănări, în lumea cea simţită pentru cei ce au ochi să vază, şi toată lumea cea simţită se cuprinde în cea gândită.”

Care este oglindirea duhovnicească a florilor? Cum ni se înfățișează, tainic, florile, prin simbolice asemănări?

Există mai multe înțelesuri. Cel de bază, consider că ar fi, după Sf. Nicolae Velimirovici: „Iarba şi florile îndeobşte simbolizează faptul că viaţa trupească şi slava omenească cea dinafară sânt trecătoare. Despre aceasta, Apostolul Petru scrie precum urmează: „Pentru că tot trupul este ca iarba, şi toată slava omului ca floarea ierbii: uscatus-a iarba şi floarea a căzut.” /I Pet. 1:24; Ps. 102:15/ Potrivit Psalmistului, soarta ierbii este simbol al sorţii necredinciosului. „Când au răsărit păcătoşii ca iarba, şi s-au ivit toţi cei ce lucrează fărădelegea, ca să piară în veacul veacului.” /Ps. 91:7-8/ Şi altundeva zice: „Nu râvni celor ce viclenesc, nici zavistui pre cei ce fac fărădelegea; căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa buruienii degrab vor cădea.” /Ps. 36:1-2/ Drepţii sânt ca iarba doar în privinţa trupului, pe când necredincioşii sânt în toate privinţele ca iarba trecătoare.”

Înțelegem că accentul se pune pe trecătoarea viață a florilor, pe uscăciune, făcându-se asemănare cu viața trupească și slava omenească. Care, ofilindu-se, nu ne lasă decât cu amărăciunea regretului și a umbrei.

Dar, ziceam că rădăcinile florilor cresc în cer. Pentru că, acolo au fost zidite spre bucuria oamenilor. Florile se ofilesc, dar își îndeplinesc și rostul. Încântă, bucură, emoționează, mângâie.

Cum sârguim noi la găsirea și la îndeplinire rostului personal în lume? Sau, rămânem niște trecători? Cu simțirile uscate. Fără rost? Fără a bucura? Fără a mângâia? Fără a dărui? Fără a iubi? Fără a stărui la înălțimi? Ne limităm la viața trupească? Ne mulțumim și ne îmbătăm de slava omenească?

Florile știu. Știu și tac. Tac și strigă. Prea tare strigă: „Doar Dumnezeu, în toată plinătatea și în toată iubirea Lui pentru oameni, ne-a făcut așa minunate și felurite! Doar Ziditorul. Chiar nu vezi?” Iar, noi… Noi nu vedem. Arareori.

O altă viziune, după Matei: „Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?”

Să avem dar, încredere și credință, în Cel care îmbracă florile și iarba câmpului.

Pentru mine, florile sunt copiii pâmântului, dar și copiii cerului. Mai mult decât atât, copiii Ziditorului. Florile sunt surorile mele. Suntem înrudite prin sângele creației și prin cel al simplității în firesc și plinătate.

Pe lângă realismul viețiii – viața e cântec și floare. O privire spre cer. O înflorire. Iată, împreună cu surorile noastre – florile, putem, împreună privi spre Înălțimi, ancorați în rădăcini adânci.

Să ne fie inima o floare de vară. O floare de oglindire duhovnicească. Așa să ne ajute Dumnezeu.

Cu dragoste, 
o mare iubitoare de flori

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s